Două persoane au murit, iar una fost grav rănită, vineri seară, în urma unui accident produs pe DN 17, în comuna suceveană Păltinoasa, după ce un autoturism a lovit un microbuz, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, Alin Găleată, două persoane dintr-un autoturism, un bărbat și o femeie, au murit, iar o a treia persoană din aceeași mașină, o femeie, a fost grav rănită, după ce autovehiculul a intrat într-un microbuz pe DN 17, în comuna suceveană Păltinoasa.
Femeia rănită grav a fost transportată cu o ambulanță la spital.
El a precizat că trei pasageri din microbuz au suferit atacuri de panică, fără să fie nevoie să fie transportați la spital.
ISU Suceava a intervenit cu un echipaj SMURD de la Câmpulung Moldovenesc și cu o autospecială pentru descarcerare, precum și cu o ambulanță.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Suceava, Ionuț Epureanu, a declarat că în urma cercetărilor făcute de polițiști s-a stabilit că autoturismul respectiv circula dinspre Suceava spre Gura Humorului, iar într-o curbă, din cauza carosabilului umed și a vitezei, șoferul a intrat pe contrasens, lovind microbuzul care efectua cursa regulată Gura Humorului-Suceava.
El a precizat că în microbuz, care are 30 de locuri, se aflau 23 de pasageri.